Era poveștilor nu apune niciodată. Nici măcar în cele mai grele vremuri, pentru că tocmai atunci avem cea mai mare nevoie de ele.

 

În plină pandemie, asociația Ingenious Drama, alături de cei 24 de artiști inimoși, de armata de voluntari neobosiți și de echipa de parteneri generoși, a adăugat în marea carte a Bacăului încă 32 de basme, nuvele, snoave și fabule vizuale. 32 de picturi murale cu suflet, întinse pe 12 pereți și 1536 mp, dintre care 1360 mp acoperiți cu vopseaua purificatoare de aer Airlite. Acestea se adaugă celor 9 suflete perete care au prins viață la ZidArt în 2019 și pe care le puteți (re)vedea aici.

 

 

Ediția ZidArt din 2020 a fost o ediție deosebită din toate punctele de vedere. 

 

În primul rând pentru că a avut loc în vremuri de distanțare socială, în care domnește incertitudinea și teama de a ne mai angaja în lucruri și proiecte noi. Noi credem în calitățile terapeutice și cathartice ale artei, dar și în menirea ei de a aduce oamenii mai aproape, în ciuda distanței. Așa că am lucrat în liniște și-n tihnă, luându-ne tot timpul care ne-a fost necesar și respectând normele de distanțare socială pentru a aduce un plus de optimism și de culoare Bacăului și băcăuanilor. 

 

Apoi, mai e vorba de cum a fost scrisă povestea #DomiNow: acasă, între noi. Cu sprijin local și implicarea comunității. A fost ca o sărbătoare-n familie, în care vecini „de scară” ai artiștilor au omenit întreaga echipă, iar voluntari de-ai locului au lucrat cot la cot cu invitații noștri și au creat o atmosferă plină de dinamism și de căldură. Am demonstrat că împreună putem muta munții și că, tot împreună, putem transforma o inițiativă locală într-un eveniment de interes național.

 

 

De asemenea, aproape toți partenerii noștri de anul acesta sunt din Bacău– întreprinderi mici și mijlocii, care ar fi putut să intre în „crisis mode” și să își drămuiască și ultimul bănuț, însă care au ales să sprijine ZidArt cu tot ce au avut, nu doar financiar. Am primit de la ei timp, disponibilitate și vorbe bune atunci când am avut nevoie de ele. Îi mai numim o dată ca să le mulțumim și să ne arătăm prețuirea față de ei:

 

 

Ediția de anul acesta a introdus încă un element de noutate: 13 elevi de la Colegiul Național De Artă „George Apostu” au realizat 21 de picturi pe un perete de 106 mp și s-au descurcat extraordinar. Ne dorim ca ZidArt să devină o platformă care să-i ajute pe tinerii artiști să se exprime liber și să-și expună viziunea în fața lumii. Anul acesta am reușit să facem pași concreți și în direcția asta. 

 

Nu în ultimul rând, tema abordată a fost, credem noi, una deosebit de curajoasă: ne-am dorit să vorbim despre schimbările pe care trebuie să le facem împreună pentru a opri nefastul efect de domino care amenință să distrugă planeta. Un efect de domino creat de propriile noastre decizii și comportamente, care ne ajunge din urmă și al cărui punct de cotitură a fost reprezentat chiar de lunile de izolare, moment în care timpul s-a oprit în loc, cerul s-a curățat de smog, delfinii s-au apropiat mai mult de țărmuri, iar, pe alocuri natura și-a reintrat în drepturi. S-a dovedit că shimbarea în bine e posibilă, iar întrebarea la care au răspuns artiștii prin intervențiile lor a fost „cum?”.

 

Am lansat o discuție despre valori, ecologie, tradiție, tehnologie, reîntoarcerea la natură și despre cum omul încearcă să se joace de-a Dumnezeu, dar eșuează în cele din urmă. Artiștii au răspuns cu brio provocării noastre și ne-au lăsat în grijă 11 lucrări-fenomen, 11 suflete perete care vor întreține această desbatere mult timp de acum încolo.

 

Întregul festival a durat o lună întreagă, s-a încheiat pe 25 septembrie și a fost sărbătorit în mod eco-friendly printr-un bike tour în cadrul căruia participanții au văzut, discutat și pozat toate lucrările ediției. Ne înclinăm din nou în fața tuturor celor care ne-ați fost alături (online sau offline) și așteptăm cu nerăbdare să vă revedem la anul.

 

Cu prietenie,

Echipa ZidArt